sâmbătă, 21 mai 2011

Apocalipsa, reprogramată pentru 21 mai 2011




..susţinând că sfârşitul lumii se va petrece peste exact trei zile, pe 21 mai.

Nici 3, nici 21 decembrie 2012, ci 21 mai 2011 este ziua apocalipsei când omenirea îşi va afla sfârşitul, susţine un predicator din California care a studiat timp de 70 de ani Biblia, verset cu verset.

Harold Camping are 89 de ani şi este preşedintele unei instituţii non-profit - Family Stations - care predă învăţământul teologic creştin.

Predicatorul a prevăzut cu exactitate data Apocalipsei care, conform calculelor lui, va începe la ora 6 pm a fiecărei ţări, pe data de 21 mai. Potrivit teoriei sale, bazată pe interpretările biblice, "există numeroase informaţii care indică faptul că la 6 dimineaţa fiecare oraş de pe Glob va fi lovit de un cutremur catastrofal. Ar putea fi un singur cutremur de proporţii, încă ce este cert este că acesta se va produce prima dată într-un punct exact al Pământului, la ora 6 dimineaţa", a declarat acesta pentru CNN.

Cutremurul, prin care Dumnezeu va pune capăt omenirii, se va resimţi în toată lumea, iar în maxim 24 de ore, lumea va fi distrusă, a mai spus preotul.

Întrebat dacă are dubii referitor la o posibilă "contramandare" a Apocalipsei, predicatorul a răspuns că nu există Ziua Judecăţii este iminentă. Aceasta este stabilită pentru 21 mai, ora 6 pm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu